Europeanul Marco Polo citi rândurile, apoi, o luă în ordine inversă şi mai citi odată.
Neştiinţa vădit afişată a călugărul Bodhi-dharma o lua în calcul ca pe o cecitate, acesta fiind orb la cele ce se petreceau în jurul său, la palat, dar asta numai din cauza împăratului.
Da, împăratul poartă toată vina, ar fi vrut călugărul să spună, gândi Marco Polo. Şi călugărul a răspuns "Nici unul" la întrebarea pusă de împărat, şi continuând cu nimic nu e sacru.
"Dar eu! sunt sacru " ar fi vrut împăratul să se impună, dar asta ar fi însemnat să-i fure însăşi sacralitatea patriarhului. Împăratul îşi aminti că l-a ascultat tot timpul pe Bodhi-dharma şi lucrurile au mers bine, de ce să strice totul dintr-un of? Pentru ca "nimic" să fie sacru, reluă Marco Polo în asemănarea împăratului, trebuie să-l arăţi, sacrul trebuie arătat, dezvăluit lumii ca fiind transcendenţa ocrotitoare divină, aici Marco Polo se gândi că aceste cuvinte nu existau în epoca sa sub această formă, deci mai uşor spus, împăratul trebuie să se implice, să se ducă în mijlocul poporului ca să rezolve probleme acestuia, nu este îndeajuns să dai decrete, acestea trebuie şi respectate, păzite ca să fie respectate. Nu este nevoie de sacru, dacă poporul este rătăcit în neştiinţa şi pauperitatea sa.
