Se afișează postările cu eticheta Parnassos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Parnassos. Afișați toate postările

marți, 6 octombrie 2015

Lângă marile mulțimi întâlnești singurătatea

străduță în oglindă din Arachova
Arachova este un orășel lângă Delphi (în amonte), de aici iarna se ajunge în stațiunea de schi. Am reușit să găsesc o hartă a pârtiilor; doar de curiozitate, căci nu cred că o să ajung iarna pe aici. În schimb diferența dintre cosmopolitismul de la Delphi și pensionarii greci ce străbat străzile singuratice din Arachova este evidentă. Apare un soi de invidie al locuitorilor acestui minunat loc cățărat pe coasta adâncă a râului Pleistos, față de ceea ce este mai la vale; Delphi.

Poate că de aceea în colțul clădirii, apucată și oglindită au început să apară diferite fețe umane ce aduc a sfinți nedeclarați și nedescoperiți. În timp ce la Delphi spiritul liber ocupă toată priveliștea spre mare, spre Itea (sau spre Kira, în stânga, fostul port antic), aici la Arachova, marea nu se vede, nu vine nimic de acolo, nici un delfin.

Ceva îmi spune că acest contrast trebuia să existe, altfel nimic nu pare mare față de mic, fiind deja septembrie, până și soarele se chinuia să lumineze acest loc în după-amiaza vizitei mele. Fereastra aceea spre apus lipsea, eram undeva în mijlocul munților Parnassos.


vineri, 2 octombrie 2015

În fața templului

Delphi văzut de jos, de la Athina Pronaia
Imaginile spectaculare conțin umbra sacrului, contemporanul le susține prin cunoaștere.
Nu se desăvârșește aici arta fotografică, în sfera asta intră tot ceea ce susține natura, de la plantă și gândac, la om și planete, stelele apar ca meteoriți și comete în dungile lor lăptoase.

Deasupra Tholosului -în stânga (cele trei coloane reconstituite înainte de al II-le Război Mondial), se află Templul, de aceea Pronaia se numește înaintea Templului, asemănător și la fel cu pronaos.

Ne aflăm în coasta muntelui Parnassos, la Delphi. În jos, în vale, canalizat, este Pleistos, râu asemenea celui nemuritor Eridanos.

Imaginea perfectă este cea care îți redă ceea ce tu știi cel mai mult despre acel loc.
Poza mamei la bucătărie, a tatălui în garaj, a bunicului la clasorul cu timbre, bunica în grădină... și toate acestea trecute prin filtrul emoțiilor referitoare la persoana în cauză; despre lucruri, imaginile devin mai greu de înțeles.

Acum, nu doar acum, v-am arătat una din pozele mele perfecte. Atât cunosc.