Am deschis fereastra, o lumină galbenă invadă umbra perdelei. Stâlpul opac din dreptul casei lumina prin ochiul său cercul din care priveam. Mirosea a ploaie.
M-am întors lăsând perdeaua să se zbată. Bătea vântul. Un aer nou se prelingea în living, fotoliul primea și respingea secundar forme fantomatice; pe pereți ploaia prevestită se anunța prelung, întunecând.
Ochiul clipi; o dată, de două ori, apoi se stinse. Vântul se înteți, strada se lumină brusc și mașinile parcate și-au arătat culoarea, câțiva câini petrecăreți lătrară, alți domestici răspunseră, ploaia birui sunetele lor, prin tunet; bubui.
Tunetul aprinse alarmele unor mașini, brusc stropi de apă loviră geamurile și în același timp un nuc aproape de gard își lăsă garda jos. Răpăitul ploii acoperea ultimele frecvențe alarmante. Apa căuta ascunzișuri, iar canalele își ofereau gazda imediat inundându-se.
Peste fotoliu un birou oferea adăpost celui ce avea să scrie. În acel tumult brusc m-am așezat și privind fereastra am început să scriu „spre ploaie”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc