Methoni gulf

    În viață nu poți aranja umbrele, sau iahturi, nicidecum clădiri. Sunt multe lucruri pe care nu le poți aranja în viață. Am pomenit de umbrele gândindu-mă la femei, de iahturi privind banii, iar de case anconrându-mă. Cine nu vrea să câștige bani, să fie iubit și asta să se perpetueze, undeva până când poți să vezi, de undeva, să privești adică: niște umbrele, ceva iahturi și vreo casă-n construcție.

Întrecerea - Startul

Skafidia

O echipă a plecat din punctul de start pe traseul stabilit spre punctul de final. În același timp, de la punctul de final pomenit adineaori, o echipă a plecat ca punct de start spre ceea ce ei au fost îndrumați ca fiind punctul de final, punctul de start pomenit din nou adineaori.

O echipă de arbitrii s-au deplasat la jumătatea traseului și de acolo s-au despărțit, rând pe rând spre punctele se sosire, sau de start.

Publicul însoțea traseul în spatele gardurilor fragile.

Nimeni n-a pomenit de distanțe sau de număr, nimeni n-a pomenit de întrecere.

Întrecerea a început acum o săptămână, pe o ploaie torențială, ploaie pe care acoperișurile o suportau asemeni barajelor hidrotehnice. Concurenții îmbrăcați sumar, s-au rostogolit în prima fază prin bălțile ivite asemeni iazurilor, și-au înotat până la primul semafor.

Roșu!

Se călca apa, alți stăteau pe mașini, cei de pe autocare își storceau tricourile.

Verde!

Saltul, înotul, apropierea de pantă, de deal, metamorfoza; apariția picioarelor și de aici drumul spre soare.

Pe bărci pneumatice apăreau arbitrii, coordonați GPS, însoțiți de jurnaliști, în alte bărci, și în alte bărci; publicul. Concurenții puteau, traversau, deja uscatul devenea o problemă pentru martori. Monitorizarea devenea dificilă în absența mobilității acvatice. Atunci au lansat dronele, peste uscat și ape, păsările quadrospines vizualizau parcursul concurenților înaintea venirii dimineții.

Elicoptere traversau diluviul. Imaginile celor ce înaintau spre pantele luminate; sigure pentru alergare, erau apropiate, detailate, statice, până când jambiera ceda efortului gambei și atârna asemeni unei râme.

Nu exista un început, concurenții din ambele părți erau reprezentanți, fără ca nimeni să știe direcția, sau măcar echipa. Sigur unii aveau tricouri portocalii, iar ceilalți tricouri negre, în final toți, se pare că aveau aceleași tricouri ca și culoare.

Nimeni n-a discutat în mass media distanța sau durata acestei întreceri. Trebuie ca noi să aflăm asta!

Spre ploaie

    Am deschis fereastra, o lumină galbenă invadă umbra perdelei. Stâlpul opac din dreptul casei lumina prin ochiul său cercul din care priveam. Mirosea a ploaie.

    M-am întors lăsând perdeaua să se zbată. Bătea vântul. Un aer nou se prelingea în living, fotoliul primea și respingea secundar forme fantomatice; pe pereți ploaia prevestită se anunța prelung, întunecând.

    Ochiul clipi; o dată, de două ori, apoi se stinse. Vântul se înteți, strada se lumină brusc și mașinile parcate și-au arătat culoarea, câțiva câini petrecăreți lătrară, alți domestici răspunseră, ploaia birui sunetele lor, prin tunet; bubui.

    Tunetul aprinse alarmele unor mașini, brusc stropi de apă loviră geamurile și în același timp un nuc aproape de gard își lăsă garda jos. Răpăitul ploii acoperea ultimele frecvențe alarmante. Apa căuta ascunzișuri, iar canalele își ofereau gazda imediat inundându-se.

    Peste fotoliu un birou oferea adăpost celui ce avea să scrie. În acel tumult brusc m-am așezat și privind fereastra am început să scriu „spre ploaie”.