sâmbătă, 7 noiembrie 2020

Peloponez

https://ro.wikipedia.org/wiki/Peloponez

    Mergând spre sud, după Lamia, înainte de Termopile, se poate coborâ de pe autostradă; spre stânga șoseaua urcă spre Delphi. Din bifurcație, foarte aproape este monumentul și muzeul de la Termopile, locul celebrei bătălii antice. 

Termopile anul 2011

Dacă nu vă grăbiți când vă întoarceți pentru a urca spre Delphi, imediat pe stânga sunt băi termale sulfuroase.

    Acesta este unul din cele două drumuri spre Peloponez, prin munții Parnanssus, spre Amphisa, coborând la Itea, tăind astfel Atica, ajungând în final la Golful Corintului.

    Șoseaua urcă în curbe largi și rareori devine foarte abruptă și strânsă. Peisajul este magnific și în apropierea orașului Amphisa peisajul se deschide în largi livezi de măslini, înconjurate de prăpăstii adânci, în depărtare se vede marea.

    În viață ai parte de multe ocoliri și timpul pierdut se măsoară în mari dezamăgiri, rareori „ocolirea” ne dă răgazul unei regăsiri și cei care pot să-și amintească asta, mult mai târziu, sunt lipsiți de detalii, sau ocolesc din nou subiectul nefiind în stare să-și amintească acea „ocolire”.

    Una din marile „ocoliri” personale este ocolirea spre Delphi. Pomenesc de felul în care prima oprire de o zi, pe acest drum merită să fie făcută la Delphi.

Delphi - teatrul, mai jos Templul lui Apollo - 2011

    Delphi se referă la ceea ce în antichitate a fost -un mare centru religios, dar satul Kastri este deja un mic orășel plin hoteluri și taverne, foarte aproape de situl arheologic. Locuri de cazare sunt peste tot și multe hoteluri au piscine. Totul este construit costier, deși se urcă și coboară la greu, dar merită efortul.

    Este timp de vizitat muzeul și tot situl arheologic, inclusiv Templul Atenei Pronaia.

Templul Atenei Pronaia - în spate, la stânga Templul lui Apollo

    A doua zi de dimineață, după un mic dejun grecesc (iaurt cu omletă), coborâm spre Itea. În oraș facem stânga spre Patras. Urmează un traseu paralel cu golful Corint. Doar pentru curioși, Galaxidi merită vizitată, dar trebuie să vă abateți de la drum.

   va urma