Pe marele Celibidache l-am văzut l-a televizorul alb-negru prin anii '80, atunci când fiind invitat la festivalul „George Enescu”, a condus orchestra radio întru interpretarea Rapsodiei I de Enescu. Atunci am holbat ochii văzând cum un dirijor dansează de-a dreptul, dar și de-a stângul, în trilurile unei ciocârlii simfonice. Am realizat că arta de a dirija nu este morcovul înfipt în cur și morga aceea infinit de serioasă. Vă fac dovada slabă că îl am pe maestru în ceea ce se cheamă azi original și de-ați ști cum se ferea de aceste originale, ura înregistrările.
Am ales „Patetica” pentru că acum sunt așa.
